leonardo transparent
Bun venit! Eu sunt Leonardo, gazda voastră.

Comenzi telefonice la nr. 0721102086 | 0770349802 | 0314255015

26 mai 2018 - PorțiaDeCitit.ro despre Editura Integral pentru copii:

 

"Darius, care recent a început chiar să fie atras și de povești, nu doar de imaginile din carte, îmi aduce de multe ori pe zi cartea cu poveștile în versuri și mă pune să îi citesc. Deja le știe pe de rost, dar tot vrea să le asculte.

Povestea drobului de “sale” și a babei artăgoase îl fascinează și sunt preferatele lui, la momentul actual.

Soarecele și Bursucii ascunde și ea o poveste frumoasă, mai ales pentru copiii puțin mai măricei.

Cele două cărticele micuțe au fost deja colorate de micul artist, atunci când nu era prea ocupat să coloreze pereții.


Deși nu am mai luat contact până acum cu cărțile Editurii Integral pentru copii, am apreciat că sunt atractive, frumos ilustrate și scrise într-o manieră atrăgătoare pentru cei mici. Cu siguranță nu vor fi ultimele cărticele de la Editura Integral pentru copii pe care le vom citi.

Editura Integral pentru copii vă așteaptă la Bookfest
Dacă ajungeți la Bookfest, nu uitați ca de 1 iunie să treceți pe la standul Editurii Integral pentru copii. De ziua lor, micuții vor fi răsfățați cu premii și multe surprize."