leonardo transparent
Bun venit! Eu sunt Leonardo, gazda voastră.

Comenzi telefonice la nr. 0721102086 | 0770349802 | 0314255015

11 iunie 2018 - TalenteDeNăzdrăvani.eu despre Editura Integral pentru copii:

 

"Nu toate activitățile sunt de „distracție”, așa cum au unii copii impresia. Multe sunt de ecologizare, protejare a mediului, adică fix lucrurile acelea pe care noi nu prea le facem și care intră la capitolul educației non-formale. Dar când le faci cu prietenii, nu mai par deloc dificile.

 

Ultima activitate încheiată a fost de 1 Iunie, la Bookfest, unde au fost invitați la standul Editurii Integral să ajute la promovarea volumului Cercetașii. Îl aveam cumpărat încă de la debutul ei în asociație, căci pe carnetul cu lista îndatoririlor era și lectura volumului. Eu l-am înțeles pe sărite, căci Iris când citește nu se poate abține să nu facă spoilere pentru cei din jur.

 

Așadar, de 1 Iunie, îmbrăcați în uniformă completă, inclusiv bocanci, s-au plimbat prin târg cu cartea în mână încercând să convingă lumea să o achiziționeze și să afle mai mult despre cercetași.

Și dacă tot am ajuns la standul Editurii Integral, am completat colecția de cărți pentru copii cu câteva volume. 

 

Am continuat apoi cu Idei de afaceri pentru juniori, cu dedicație pentru Iris, care și-a propus în vara aceasta să coasă mărțișoare ca să aibă stoc în februarie, nu ca anul trecut, când cererea a depășit oferta ei și nu a făcut față cu producția. Poate cartea o ajută să își facă ordine în mica afacere. Ultima, pe care vreau s-o testez la școală, este o poveste moralizatoare despre cum îi percepe societatea pe cei diferiți și cât de greu este să faci față etichetelor. Sunt foarte curioasă cum o vor percepe copiii."